Ce nu-ți spune nimeni despre înțărcarea blândă

În noiembrie anul trecut începeam să mă documentez serios despre ce presupune înțărcarea blândă. Și am aflat tot felul de tehnici, practici, sfaturi, pe care le-am reunit în acest articol.

De atunci și până acum, am trecut prin foarte multe și am reușit oarecum să îi scot micului P. mesele din timpul zilei (mai puțin, cea de dimineața , fix înainte să se trezească). Am început extrem de lin, doar scurtând mesele. Nu am mai oferit deloc, iar noaptea, deși mai primește, adoarme de cele mai multe ori fără țiți.

Însă nu a fost deloc ușor până aici, m-am lovit de o grămadă  de lucruri despre care nu scria niciunde. Și tocmai pentru că mi se pare important, am zis că trebuie să scriu despre asta. Eu nu prea am luat în calcul aceste aspecte și m-au bulversat foarte tare. În mod paradoxal, deși există multe articole despre cum să pregătești copilul pentru înțărcare, nu se amintește mai nimic despre cum trebuie să se pregătească mama.

 

 

  • Chiar dacă alegi înțărcarea blândă e foarte posibil ca cel mic să plângă. Mult.

La mine, șocul a venit atunci când am început să scot câte o masă și în special de când încercăm să adoarmă la prânz fără țiți. A fost crunt până acum. Mai întâi adormea după 2-3 ore de miorlăială, apoi a refuzat total să mai adoarmă. Ieri, a adormit din nou vreo oră. Azi…nu știu ce va fi.

Ideea e că dacă aveți un copil atașat de țiți, indiferent cât de pregătit e să renunțe, tot va suferi și va plânge. E o pierdere majoră în viața lui și e teama de necunoscut, de adaptare la alte rutine ( de somn, de exemplu). Eu am încercat cam toate metodele despre care am citit pentru a schimba rutina somnului de prânz, însă e în continuare dificil. Probabil, ar fi fost mai simplu dacă era la creșă sau la grădiniță. Dar cum noi am ales să mai stau o perioadă acasă, acum suntem doar noi doi mare parte din zi.

 

 

  • De fiecare dată când o să plângă copilul, tu o să suferi dublu

Asta chiar nu scria nicăieri. Poate sunt eu mai sensibilă. Dar , vă spun, doar extrem de tare de fiecare dată când trebuie să îi spun că țiți e acum mică și nu mai are lăptic. Fiecare lacrimă a lui e un vârf de cuțit în inimă. Și cel mai rău e că de fiecare dată îmi înghit lacrimile și încerc să îl consolez. Dar nu e ușor să fii alături cuiva atunci când și pe tine te doare sufletul.

 

 

  • Sentimentele de vinovăție o să te viziteze foarte des

În ciuda faptului că știi toată teoria. Că trebuie să rămâi fermă, că altfel îl derutezi și mai tare. Că așa e cel mai bine pentru voi. Indiferent de argumentele raționale, emoțional s-ar putea să ai momente când te simți praf, iar sentimentul  că nu ești o mamă bună o să te copleșească din toate părțile. S-ar putea să îți dea târcoale ideea că ești egoistă fiindcă cel mic suferă din cauza înțărcării și tu nu mai vrei/nu mai poți să îl alăptezi.

 

 

  • Cei din jur s-ar putea să nu înțeleagă mare lucru din trăirile tale

Acest carusel de emoții e greu de dus și chiar mai greu de pus în cuvinte, mai ales dacă simți lucruri diferite în același timp (vinovăție, durere, teamă etc.). De aceea, e important să faci eforturi să îi spui în special partenerului prin ce treci. Din exterior, mulți nu înțeleg ce e așa big deal cu procesul de înțărcare. Nu-i mai dai și gata, nu ?! Dacă verbalizezi durerea, teama, nesiguranțele, o să le fie mai ușor să îți înțeleagă stările fluctuante de la un minut la altul.

 

 

  • Tu știi cel mai bine ce e de făcut

Poate o să amâni nejustificat de mult o etapă. Sau o să reiei alăptarea la un puseu de febră sau o boală. Tu, ca mamă poți lua decizia cea mai bună pentru cel mic. Oricum alăptarea și evident și înțărcarea ar trebui să fie doar despre voi doi. Tu ar trebui să iei decizia finală și să stabilești ritmul în care se produce înțărcare în funcție de cum reacționează copilul și evident, în funcție de cum te simți tu.

 

 

  • Solicită ajutor din partea familiei

E cumplit de greu, aproape imposibil să duci înțărcarea la bun sfârșit  fără niciun ajutor. Și nu mă refer neapărat la sprijinul moral de care vorbeam mai sus, ci la ajutor real, fizic. De exemplu, cineva care să stea cu cel mic ca tu să poți respira un pic și să îi fie mai ușor să treacă peste moment. Fie că iese cu el în parc, fie că stă cu el acasă (ca să poți ieși tu) nu ezita să soliciți acest tip de suport. Înțărcarea blândă e un proces de durată și e binevenită orice implicare de acest fel din partea familiei.

 

 

  • E absolut normal să fii tristă

De când mi-am permis să fiu tristă și chiar să plâng, mi-am dat seama că trăim într-o societate în care vorbim foarte greu despre sentimente. Umplem Facebook-ul și Instagram-ul cu poze perfecte și povești de succes, dăm cu ușurință sfaturi și recomandări pe grupurile de mămici , însă ne e teamă să privim un pic în noi. Să ne acceptăm suferința fără teamă sau rușine.

Da, înțărcarea e ceva dureros, mai ales pentru mamă. Însă ne e mai la îndemână să ne înghițim lacrimile decât să le plângem. Să zâmbim și să spunem că nu se întâmplă absolut nimic. Dar știți ceva? Această durere a absolut firească. Poate multe am luptat până la sânge ca să putem alăpta. O lună, două, un an, doi, trei. A fost cu nopți nedormite, cu ragade pe sâni, cu furia laptelui, cu refuzul sânului, cu dureri de dinți, cu sfaturile nesolicitate ale celor din jur. Cu blamarea celor din jur și situații absolut revoltătoare. Am luptat mult ca să putem face asta. Și acum….ei bine, nu doar că nu ne felicită nimeni, dar ne mai și zoresc să încheiem odată.  Așa că dragă mămică nu te simți aiurea că ești tristă. Plângi în voie, dacă asta simți.

 

 

Eu te felicit din inimă. Nu e ușor să alăptezi, indiferent pentru cât timp. Ești o eroină și o mamă minunată. Și dacă te gândești la înțărcare, nu te speria de cele de mai sus. S-ar putea ca la tine să fie mult mai ușor. Dar dacă nu, nu uita că e absolut normal să simți și regret și tristețe.

Iar dacă ai înțărcat deja și nu ți-ai permis să suferi, deși inima te-a durut, e în regulă. Poți să îți exteriorizezi durerea oricând. Poți să îmi scrii, sau poți vorbi cu cineva drag. Sau doar oferă-ți un timp singură în care să procesezi toate prin câte ai trecut.  Nu e nimic ciudat în faptul că ai suferit sau încă suferi. E doar inima de mamă îndurerată.

 

În concluzie înțărcarea blândă pentru copil, nu e neapărat blândă și pentru mamă. Dar va fi bine. Dacă aveți povești de împărtășit despre acest moment, le aștept cu drag pentru a ne încuraja reciproc 🙂

 

 

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Lasă un mesaj :)

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
%d bloggers like this: