De ce să crești un copil blând și empatic într-o lume ca o junglă?

Azi am trăit o întâmplare cu totul extraordinară și a vrut neapărat să scriu despre ea ca nu cumva să o uit.

P. e un copil de 13 kg și un metru înălțime, deci relativ slăbuț căruia nu îi dai mereu cei aproape 3 ani și jumătate pe care îi are. Așa se face că, de la un timp, copii mai mari (de 4-5 ani) se comportă neprietenos cu el și nu îl lasă să stea în preajma lor pe motiv că e prea mic.

Prima dată am fost șocată de comportamentul unor pici de grădiniță, dar după vreo două interacțiuni de acest fel,  m-am repliat și l-am ajutat pe P. să înțeleagă că nu toți copiii sunt prietenoși, că unii nu vor să se joace cu el etc.  Sincer, nu cred că a fost prea afectat dat fiind că eu sunt genul de adult care îl supraveghează de aproape atunci când suntem în parc, vorbim non-stop,  râdem etc.

Azi a vrut să mergem la un loc de joacă proaspăt descoperit fiindcă e fascinat de faptul că acolo accesul la tobogan se face pe niște scări din sfoară și nu pe trepte obișnuite din plastic. În timp ce P. se tot urca și se dădea pe tobogan, au venit doi copii (o fetiță și un băiat de vreo 4-5 ani) care s-au urcat și ei și se jucau cu niște plușuri  pe podul de la intrare, blocând intenționat accesul micului P.

Inițial am încercat să mergem la alt tobogan, însă acela era fierbinte, fiind în bătaia directă a soarelui. Așa că ne-am întors de unde am plecat- adică la toboganul blocat. Au trecut vreo 5-6 ture.  De fiecare dată a trebuit să îi rog pe cei doi copiluți să îi facă loc și lui P.  să treacă și să vin cu muulte lămuriri de genul: “Ba da, are voie să treacă pentru că e un tobogan public din parc” și:  “Nu, nu vrea să plece, îi place mult acest tobogan”. Simțeam cum îmi crește tensiunea, sincer vă spun. Și asta  pentru că cele două bunici/bone ale copiilor nepoliticoși stăteau la 2 metri distanță pe bancă și nu catadicseau să reacționeze în vreun fel.

Până când….mă trezesc nu știu de unde cu un băiețel mai mare (de vreo 6-7 ani?) care începe să le facă morală celor doi – că nu e în regulă ce fac, că se comportă foarte urât cu un copil mai mic, etc. etc. Chestii pe care eu nu am îndrăznit să le spun, le turuia el acum cu o dezinvoltură care m-a lăsat mască. Abia atunci se sesizează și bunicile, evident deranjate că altcineva le face educație nepoților și-l ceartă pe micul salvator care pleacă doar ca să revină în scurtă vreme pe același ton. Până la urmă, cei doi “blocatori” pleacă și P. se joacă liniștit alături de băiețelul mai mare. Atâta grijă, bunăvoință și spirit justițiar la un copil, nu am mai întâlnit în viața mea.

Nu pot să spun decât atât- părinții și bunicii lui au făcut o treabă excelentă!

Ceea ce vreau să subliniez prin această poveste este următorul lucru:

Dragi părinți, creșteți-vă copiii în duhul blândeții și al empatiei! Creșteți-i cu multă dragoste și încredere în sine! Nu vă temeți să creșteți copii blânzi într-o lume ca o junglă! Se vor descurca și la maturitate pentru că forța brută e apanajul celor care nu au alte atuuri. Iar empatia, dragostea, respectul- sunt valori de care țara asta are nevoie ca de aer. Și e datoria noastră să le cultivăm în cei mai mici dintre cetățeniii ei!

 

 

P.S. Despre comportamentul adulților mă abțin să mai comentez- vreau să rămân cu imaginea minunată a unui copil care a dat o lecție prețioasă celor pregătiți să o înțeleagă!

 

 

 

 

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Leave a Reply

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
%d bloggers like this: