Despre traumele și tipurile de atașament din familie

Odată cu parentingul modern, bazat pe empatie și blândețe a venit la pachet și o altă noțiune mai puțin simpatică- trauma, termen de care abuzăm zilnic fără să fie nevoie.

De curând am împrumutat de la Biblioteca Metropolitană cartea: Traumă, atașament, constelații familiale. Psihoterapia traumei. de Franz Rupert.  Am aflat din ea o mulțime de informații importante, așa că am decis să le includ și într-un articol, aici pe blog.

 

atasamanet 1

Sursa foto:Julie Johnson on Unsplash

 

 

Faptul că fenomenul atașamentului există cu adevărat se dovedește în modul cel mai clar atunci când procesul de atașament este întrerupt sau stagnează. (…) La copiii mici, despărțirile duc direct la o reacție de stres și la frica de a fi părăsiți. Imediat ei încep să fie neliniștiți, plâng și protestează atunci când mama lor iese din câmpul lor vizual.

atasament 2.jpg

Sursa foto: Jenn Evelyn-Ann on Unsplash

 

 

Cele trei tipuri de atașament identificate de Mary Ainsworth sunt:

 

  • Atașament sigur

Acești copii, lăsați singuri manifestă mâhnire, legată clar d elipsa mamei iar persoanele străine nu pot să îi consoleze. Când mama se întoarce o întâmpină cu vivacitate și caută un contact și mângâiere.

 

  • Atașament anxios-evitant

Plâng tare și sunt furioși atunci când mama pleacă și îi lasă cu persoane străine. În durerea lor provocată de despărțire nu se pot hotărî dacă vor să meargă la mamă sau nu atunci când aceasta revine. Sunt dezamăgiți pentru că au fost părăsiți și oscilează între dezamăgire și dorința de consolare.

 

  • Atașament anxios-rezistent

E vorba de copiii care, la întoarcerea mamei evită în mod izbitor să fie în apropierea ei  și resping ofertele ei de contact. Lăsați singuri, nu par triști, mai degrabă sunt supărați pentru că sunt lăsați singuri. Mama și persoana străină sunt tratate aproape egal. Acești copii și-au amputat sentimentele dureroase și de aceea nu mai sunt în contact cu teama, furia și tristețea lor.

 

Despre traumă

trauma si atasament in familie.jpg

 

Cuvântul traumă înseamnă rănire.

O situație devine traumatică atunci când depășește capacitățile unui om de surmontare  a acestei situații.

 

Asta înseamnă că aceeași situație poate avea pentru un om un efect traumatizant, în timp ce pentru altul poate reprezenta doar o situație stresantă.

 

Aceste deosebiri sunt determinate de: vârstă, experiență, sex, viteză de reacție etc.

 

 

 

 

Caracteristici ale traumei

  • Este vorba de ceva esențial, de consecințe vitale, adică privind întreaga viață. (de aici pleonasmul expresiei: traumatizat pe viață). Acestea pot fi amenințări mortale ori atacuri la existența socială (onoare, apartenență etc.)

 

  • Trauma acționează mai ales  la nivelul sentimentelor. Situația traumatică răscolește emoțional într-un mod extrem și duce, în consecință, la trăirea unor sentimente extraordinare cu un rezultat negativ (neajutoare, abandon lipsit de apărare, a fi la discreția cuiva).
  • O experiență traumatică determină o modificare de durată în corp , spirit și suflet care nu dispar niciodată complet.

 

  • Repercusiunile unei experiențe traumatice sunt ample și vizează atât înțelegerea de sine (modul în care un om se percepe și trăiește) cât și perceperea lumii în care trăiește.

 

 

 

 

Tipuri de traume

 

  • Traume existențiale (catastrofe naturale, accidente, atacuri teroriste, boli letale

 

  • Traume de pierdere (moartea subită a unei rude apropiate: părinte, copil, frate/soră), pierderea partenerului (prin despărțire/divorț/infidelitate) pierderea părinților (prin adopție, abandon într-un centru de plasament)

 

  • Traume ale sistemului de atașament (crimele în cadrul familiei, copii proveniți dintr-o relație incestuoasă)

 

  • Traume de atașament (abuz fizic, emoțional și sexual al părinților față de copii)

 

 

 

 

Consecințele  traumelor

 

1.Tulburarea de stres posttraumatic:

  • trăirea repetat a traumei în amintiri care se aglomerează în sine (flashback) sau în vise
  • sentiment de amorțeală sau insensibilitate emoțională
  • indiferență față de alți oameni
  • neimplicarea în ce e în jur
  • accese dramatice de angoasă, panică agresiune declanșate  de o amintire subită sau de retrăirea intensă a traumei.

 

2. Disocierea personalității (personalități multiple)

 

3. Agresorul în victimă

Dacă victima supraviețuiește violenței, structura sufletească de agresor trece în fundal, dar se păstrează ca parte de personalitate disociată (apar comportamente de automutilare, înclinația spre suicid și agresiunea față de alții așa cum am povestit și aici).

 

4. Adicția

Experiențele traumatice ar trebui considerate cauza esențială a diverselor forme de adicție (droguri, tutun, alcool, sex etc.)

 

5. Tendințele suicidare

 

6. Transmiterea experiențelor traumatice peste generații

Experiențele traumatice pot fi transmise de la o generație la următoarea, pe calea legăturilor sufletești- în general, copiii sunt atrași în experiențele traumatice ale părinților dacă trauma persistă, nu este integrată și vindecată.

 

 

Sper că aceste informații v-au fost de folos în a înțelege câte ceva despre  importanța atașamentului dar și despre cât de mult ne pot afecta viața (nouă sau celor dragi) anumite evenimente traumatizante. 

 

 

Foto titlu: Александр Раскольников on Unsplash

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Lasă un mesaj :)

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
%d bloggers like this: