Mamă de toddler

Știți vorba aceea- “Numai mamă să nu fi?!” Ei bine, eu aș modifica-o puțintel, în sensul că aș mai adăuga un cuvânt la final – Numai mamă de toddler să nu fi 😀
Semantic, termenul de “toddler” este denumirea mai popmoasă dată copilului cu vârsta cuprinsă între 1-3 ani. Dacă până să împlinească un an, vorbim despre un bebeluș- drăgălș, pufos și gingaș, după acest prag, apare “distractța”. În ceea ce mă privește, sunt încă boboc pe aceste meleaguri, micul P. intrând în această etapă de o lună și un pic (are 1 an,1 lună și 6 zile 🙂 ) . Cu toate astea, diferența dintre bebelușul P. și toddlerul P. deja își face foarte bine simțită prezența.

Prima și cea mai evidentă schimbare, este aceea că, de câteva zile, băiețelul meu a devenit extrem de MOBIL, în sensul că a început să meargă singur, fără să se mai sprijine de pereți, mobilă etc. Această nouă descoperire a lui înseamnă un maraton non-stop pentru mine (momentele liniștite de joacă pe covor au devenit aproape o amintire, puiul vrea să exerseze mersul tot timpul și oriunde- în casă, pe stradă, în parc …)

Apoi, am constatat cu bucurie că, în rarele momente de stat liniștit își focalizează foarte bine atenția și este foarte CONCENTRAT atunci când se joacă (pe lângă pasiunea vieții lui-mașinuțele pe care le studiază și plimbă de zor, de câteva zile se joacă foarte frumos cu niște cupe colorate de plastic de diferite mărimi. Efectiv, minute bune nu se mai satură să le aranjeze, să le pună unul peste altul, să le combine cu alte jucării. (De menționat totuși, că acest lucru se întâmplă după ce obosește bine de tot de la patrulare, oferindu-i și bietei sale mame o mică și neprețuită pauză de stat jos).

Dacă îmbunătățirea capacității de concentrare, e partea bună, partea mai puțin plăcută e determinată de apariția momentelor de supărare și faptul că devine FRUSTRAT atunci când nu reușește ceva. Simt că în fiecare zi vrea să își depășească limitele- de exemplu- să mă imite în tot felul de activități, să facă diverse acțiuni cu jucăriile- lucruri care nu îi ies întotdeauna așa cum dorește. Și după câteva încercări nereușite, se declanșează tragedia- trântește jucăria cât colo, plânge inconsolabil, se agită, se enervează. Mărturisesc că prima dată am fost luată complet pe nepregătite- se juca liniștit cu o cutiuță de lemn și capacul ei, ca după câteva momente să arunce cutia și să înceapă drama. Inițial am crezut că s-a lovit, abia apoi mi-am dat seama că e foarte frustrat că nu poate înfileta capacul cutiei. L-am pus eu și i-am oferit din nou cutia. Mare greșeală! Deoarece micul P. a rămas total indiferent și a continuat să plângă cu lacrimi de crocodil, fiindcă el nu voia  ca eu să pun capacul cutiei, ci voia să îl înfileteze de unul SINGUR!

Și cu această experiență, ajungem la ultima trăsătura a toddlerului- trecerea de la starea de totală dependență la nevoia de a fi INDEPENDENT. Am fost surprinsă (și puțin tristă, recunosc) să văd cum puiul meu mic, care cu câteva luni în urmă ar fi stat non-stop în brațele mele, acum vrea să facă cât mai multe de unul singur și mai stă la alintat doar uneori.

In concluzie, etapa de după 1 an a copilului este una la fel de frumoasă ca cea a bebelușiei, dacă reușești să accepți evoluția firească a lucrurilor și cu siguranță este cel puțin (sau poate chiar un pic mai mult) de plină de provocări!

Photo titlu by Markus Spiske on Unsplash

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Lasă un mesaj :)

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
%d bloggers like this: