Sistemul public de asistență socială – barometrul care indică nivelul de interes al statului față de cetățeni

De fiecare dată când apare în discuție gradul de preocupare al unui stat față de cetățenii săi, m-am obișnuit să analizez sistemul de asistență socială al acelui stat.  Pentru că modul în care o țară se raportează la cele mai vulnerabile persoane din cadrul ei este cea mai bună radiografie a agendei social-politice pe care o aplică.

Probabil că acest articol nu ar fi fost scris în alte vremuri. Însă ultimul an mi-a lăsat un gust extrem de amar și am simțit nevoia să reiterez câteva lucruri.

Nu cred că e vreo surpriză că sistemul public de asistență socială din România era, încă de dinainte să apară pandemia de Coronavirus, foarte slab dezvoltat. Numărul mare de oameni angajați pe posturi de asistent social fără studii în domeniu, numirile politice în fruntea direcțiilor de asistență socială județene și totalul dezinteres al administrațiilor locale au condus la un sistem care devine tot mai șubred și tot mai puțin eficient.

Încurajarea beneficiilor (ajutoarelor financiare) în locul dezvoltării serviciilor sociale a adâncit tot mai mult problemele persoanelor vulnerabile. Concret , în loc să avem after-school-uri, cursuri de calificare și recalificare profesională, adăposturi pentru victimele violenței domestice, ale traficului de persoane sau pentru copiii și adulții care locuiesc în stradă- avem un singur lucru- ajutoare sociale. Niște sume de bani, menite să țină viitorii alegători în frâu și să asigure reușita alegerilor și data viitoare. E trist și revoltător cum beneficiile sociale s-au transformat în monede de schimb asigurarea de voturi. (Există din fericire și câteva servicii, total insuficiente raportate la nevoile existente, însă acestea sunt dezvoltate de ONG-uri, adică de asociații și fundații private).

Din păcate, de când a început pandemia, lucrurile nu au stat mai bine- asistenții sociali din centrele rezidențiale au fost obligați să-și petreacă Paștele departe de cei dragi, stând la locul de muncă zi și noapte, timp de două săptămâni.  Eforturi pentru care nu au primit compensații nici până în ziua de azi. Mul-așteptatele măști pentru care s-au încheiat contracte pe sume amețitoare, nu au ajuns niciodată la cei cărora teoretic le-au au fost destinate- oamenii vulnerabili care nu își permit să le cumpere.

Așadar, sistemul public de asistență socială din România e ca de obicei, o Cenușăreasă uitată într-un colț de care nu îi pasă nimănui. Sigur, acum suntem prea ocupați să salvăm vieți. Însă nu pot să nu mă întreb- în ultimii 30 de ani, viața românilor nu a contat deloc?!

Sutele de mii de copii și adulți- traficați, fără adăpost, victime ale violenței, din centre de plasament, cu dizabilități, cu HIV/SIDA ori TBC sau pur și simplu care trăiesc în sărăcie – sunt invizibili? Suportul oferit  (sau nu) persoanelor aflate în situații de mare risc reprezintă barometrul cel mai evident al interesului unui stat față de proprii cetățeni.

Deci, vă rog să mă scuzați dacă zâmbesc amar atunci când aud pentru a mia oară că autoritățile nu mai pot dormi din cauza griji pe care le-o poartă românilor.

 

 

Sura foto: aici

Lasă un mesaj :)

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
%d bloggers like this: